Produse de curățare

Efectul de curățare al apei este cunoscut de toți. Sub formă fluidă, apa ajunge în toate zonele, atât în adâncituri, cât și în cavități și udă toți contaminanții de suprafață. Chiar și astăzi, curățarea cu soluții apoase este în continuare cea mai des utilizată metodă, iar produsele de curățat alcaline pe bază de apă sunt cele mai populare.

Agenți de curățare sub forma soluțiilor apoase active chimic

Saponificarea în aceste cazuri nu are în mod normal importanță. În prim-plan se află procesele fizice și coloidale, cum ar fi adsorbția și desorbția, atragerea și respingerea particulelor, precum și crearea și ruperea emulsiilor, prin care substanțele active de curățare sau așa-numitele substanțe interactive de suprafață și strat limită sunt cheia efectului de curățare.

Un grup major al acestor substanțe sunt compușii ionogeni care devin activi în soluții apoase. Particulele negative din aceste soluții, anionii (și, prin urmare, termenul anion-activ), tind să se adune pe suprafețe contaminate și să încarce negativ particulele de murdărie. Deoarece suprafața metalului este, de asemenea, încărcată negativ, particulele de murdărie sau contaminarea sunt respinse.

Faptul că anionii și particulele de murdărie sunt încărcate în mod similar nu este singurul factor decisiv. Silicații și fosfații pot forma ioni polimerici relativ mari în soluțiile apoase. Comparativ cu ionii mai mici, aceștia au avantajul că pot păstra particulele de murdărie detașate și insolubile în apă, în fluidul de curățare în suspensie coloidală. Aceasta înseamnă că particulele de murdărie sunt distribuite atât de fin încât nu se pot așeza înapoi pe suprafața curățată.

Agenți de curățare sub forma solvenților organici activi fizic

În afară de substanțele anorganice, produsele de curățare industriale de astăzi conțin și substanțe organice, active la suprafață. Acestea se caracterizează prin proprietățile lor saponacee, prin care dezavantajele lor (cum ar fi depunerile în apa dură) sunt inactivate și astăzi sunt conținute în aproape toate produsele de curățare și detergenții industriali.

Moleculele substanțelor active la suprafață (denumite în general tenside) combină proprietăți care se găsesc în mod normal în diferite substanțe și se completează aparent reciproc.

Conform principiului „cui pe cui se scoate”, o substanță se va dizolva doar într-un mediu similar. Majoritatea substanțelor sunt fie dizolvate în apă, fie în ulei.

În cazul tensidelor, ambele caracteristici sunt combinate într-o singură moleculă. Tensidele constau dintr-o parte hidrofilă (atragerea apei) și o parte hidrofobă (respingerea apei). Ca rezultat, ele sunt atât solubile în apă, cât și solubile în ulei și prezintă caracteristici particulare „hibride”. În soluțiile apoase, tensidele sunt extrem de eficiente chiar și în cantități foarte mici. Fizic, acest lucru poate fi explicat prin tendința tensidelor de a se acumula în principal pe suprafețe limită, fiind prin urmare uneori prezente în concentrații mari.

Includerea unor astfel de compuși explică eficiența ridicată a produselor de curățare de astăzi. Tensidele scad tensiunea superficială, astfel încât soluția de curățare să poată uda și pătrunde mai bine în murdărie și contaminanți decât apa pură și chiar să pătrundă în fisuri și cavități. Moleculele de tenside facilitează îndepărtarea particulelor de murdărie și astfel cresc efectul de curățare.

La anumite concentrații de soluție, ele creează grupuri de molecule (așa-numitele micele) care ajută procesele menționate anterior. De asemenea, pot dispersa sau emulsifica substanțe care nu sunt solubile în apă, cum ar fi uleiurile și grăsimile.

Produsele de curățare industriale de astăzi conțin o combinație optimă și eficientă de substanțe anorganice, ionice și neionice. Eficacitatea acestor produse de curățare se bazează pe interacțiuni fizice și chimice variate și atent potrivite.